Smerenia este starea Cuvântului Întrupat, este starea lui Hristos care acceptă chenoza, acceptă, din dragoste pentru om defăimarea, batjocura, crucea. Omul care se vede păcătos, se vede mai jos de toată făptura, iar cel care-şi vede păcatele intră în starea lui Hristos. Hristos este Cel ce-l îmbracă, iar acela dobândeşte mintea lui Hristos. Ori aceasta nu este suferită de demoni. Aceasta îi arde cel mai tare.
Dacă ar fi să privim la cum defineşte Sfântul Ioan Scărarul smerenia am citi:
<<ne-am adunat şi am cercetat împreună şi am ispitit înţelesul cinstitei numiri. Şi unul a zis că ea înseamnă uitarea deplină a isprăvilor proprii; altul, a se socoti pe sine cel mai de pe urmă şi mai păcătos dintre toţi; altul, cunoştinţa ce o are mintea despre neputinţa şi despre slăbiciunea ei; altul, a lua înaintea aproapelui în cazuri de supărări şi a dezlega cel dintâi mânia; altul, cunoaşterea harului şi milei lui Dumnezeu; altul, iarăşi, simţirea sufletului zdrobit şi tăgăduirea voii proprii. Iar eu am zis: "Smerita cugetare este un har fără de nume al sufletului, având un nume numai pentru cei ce au primit cercarea (experienţa ei)" şi "cel ce m-a îndrăgit nu va mai lovi, nu va mai judeca, nu va mai voi să stăpânească, nu va mai face pe înţeleptul, până ce va rămâne unit cu mine". Căci după unirea cu mine, acela nu mai e supus legii" şi "dragostea şi smerenia sunt o sfinţită pereche. Cea dintâi înalţă, cea de-a doua, susţinându-i pe cei înălţaţi, nu-i lasă niciodată să cadă.">>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu